Текст песни
Eu nu pot să mă schimb. În același timp, Plantez în mine frustrări, țări mari în care mă Pierd, mă pierd pe mine și nu mai pot Să cred. Tu nu mai vrei să fiu eu, Dar oare tu ai fost mereu? Aruncă tu prima piatră, știi că și tu ești Vinovată. Și dacă pleci, să pleci cu inima curată. Yeah, Și tot ce fac acum îmi pare inutil. Ard în mine iară și iar fără fitil. Să nu spui nu niciodată, dar cum să spui Mereu când tu nu mai ești tu și eu Nu mai sunt eu? Ca doi anonimi ne temem de singurătate. Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate. Nici nu iubim. De frica de fi singur. Nici nu fugim. Ca doi anonimi ne temem de singurătate. Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate. Nici nu iubim. De frica de a fi singur. Nici nu fugim. Oamenii-s niște oglinzi. Oglinzi. Mă vinzi pe tine, te vinzi. Mă minți pe tine, te minți. După cât toți nu putem fi sfinți. Nu putem fi decât ce suntem. Nu mă schimb, nu te schimb nici dacă vrem. Blocați baby noi și în tot ce avem. Noi doi anonimi și ăsta-i ultimul tren. Nu există greșeli, baby, când noi suntem o greșeală Și singur nu îmi găsesc muza. Eu foaia și tu cenușă. Mai scrie-mi străin o poveste despre tine pe inimă Încă o coală. Paharele noastre sunt pline și camera noastră prea Goală. Ca doi anonimi ne temem de singurătate. Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate. Nici nu iubim. De frica de a fi singur. Nici nu fugim. Ca doi anonimi ne temem de singurătate. Fără să știm, stăm împreună, spate-n spate. Nici nu iubim. De frica de a fi singur. Nici nu fugim. Ca doi anonimi.
Randi, Rina — 2 Anonimi Doi Anonimi
«2 Anonimi Doi Anonimi» — Randi, Rina. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 3:22. Жанр — Поп.
