Țara Nimănui

M-am născut în România, îmi amintesc de-nceput, De tot timpu' petrecut, n-am cum să uit copilăria. Aici am crescut și am vrut cu toată energia Să-mi dezvolt gândirea, fira, realitatea, fantezia. Timpu' a curs lent. Tata m-a-nvățat să stau drept, Să țin piept, să respect și să-mi mențin băieția. Mama mi-a dat liniștea, căldura și armonia. M-a-nvățat să fiu mereu corect și să ignor trufia. Am întâlnit aici amiciția și frăția, Oameni buni care m-au învățat cum să-mi împart Felia. Dar am văzut și șmecheria celor ce vor Bogăția. Și-au caracter mai fals și mincinos ca Erezia. E greu până-ncercăm să realizăm filozofia că Dansăm cu toții după cum ne cântă melodia. Vrem liniște când ne surzește creșteți gălăgia și-un Moment de pace savurat cu toată simpatia. Mă bucur că am cunoscut toată melancolia, Veselia, bucuria și drama și comedia. Muzica mi-a dat mândria, de-asta am mania să pun Vorbe despre tobe și respect poezia. Sometimes I feel. Sometimes Sometimes I feel. Sometimes I feel. Sometimes I-Uneori mă simt de parcă n-am mamă Sau tată. Vânătorul fără gloanțe-n pădurea asta Stearpă. Unde poți să fii nebun în orice mod Posibil. Sau găsești toată pacea într-un haos Invizibil. Aici m-am născut, aici am rămas să lupt. Unde târfe și țepari sunt concentrați pe subt. Unde bârfe și biștari pictează orizontul. Și ai mei nu poartă arme, însă populează frontul. Steagul e ridicat, pe el scrie mare luptă. Măcar să se vadă dacă lumea nu-i ascultă. Că trec pe-apă adânci, dar nu fentează rechinii. Nici nu poartă coroană, doar însângerează spinii. Ce? Nu știi să-i vezi? Ei nu se ascund și nici n-o să dispară, Că-ți dorești tu super mult. Totuși, corul lor se aude din ce în ce Mai fad. Ăștia-s oameni rari ca liana de jad. Sometimes I feel. Sometimes I feel. Sometimes I feel. Sometimes Sometimes