Текст песни
Love me, love me, love me! With you! Ha-ha! Yeah, yeah, yeah. Nu rămâne nimic fără răspuns, să continui zilnic Fără răspuns. Ah, ai promis și n-ai ajuns. Nu, te-am sunat și n-ai răspuns. Tu continui drumu' și încă te respect. Inima la fete îmi bate-n piept când le văd În gheți. Aurul pe fețe ca mă dezgheț. Încă le lucrez, suntem intelecti, spune-i The Șuchet. Frate, patru pleci. Te-am iertat, s-a întâmplat, A trebuit să plec. Am picat din cer, A venit sincer. A fost greu, nici ieri n-am Făcut liceu. Eu scriitor n-ajung la apogeu. Nu credeam nici eu, nu legem nici eu. Nu m-am rugat și-am primit mai mereu. Pentru ce? Ce reprezint? SF. Fără răspunsuri. Cât timp a trecut să-nțelegi că Mi-a ajuns? Cât? Schimbător ca schimbul valutar la cursuri. Este time, pulsul ce dă la o parte intrusul. Mișcă până prinde gust. Nu știu, o face mult prea bine puști. Fără răspuns. Un opaque în clipa asta îmi dă Dubla și mă detind. S-a scos din mine cum pot să tot ciugul. Când ți-am zis să mă lași în pace. M-am închis, stau în carapace. Nu răspund ca să n-ai ce face. Mă descurc, eu știu c-așa îmi place. Nu ți-am zis să mă lași în pace? Stau în carapace. M-am închis ca să n-ai ce Face. Mă descurc, eu știu, fiindcă așa îmi place. Ca s-o zis pe fio, descriu la umbră de Salcie. Când ți-am zis să mă lași în pace. M-am închis, stau în carapace. Nu răspund ca să n-ai ce face. Mă descurc, eu știu c-așa îmi place. Nu ți-am zis să mă lași în pace? Stau în carapace. M-am închis ca să n-ai ce Face. Mă descurc, eu știu, fiindcă așa îmi place. Ca s-o zis pe fio, descriu la umbră salcie. N-ai răspuns când eu căutam răspunsuri. De ce te miri că nu mă mai atinge Când te apucă plânsul? Ah, căutam în tine plusuri, dar nu mă mai Surprinde că m-am lăsat dus de val. Mă cuprinde schimb. Același gust amar de când ai Plecat în larg, în lumea largă și-am rămas la Mal. Toate astea m-ar doborî total de n-aș fi Tare, dar mi-a pus pe suflet și bariere și Hotare. Ca și frunze și petale. Simt pe buze gusturi înțep și ruginiu de metale. Cântăresc emoții fără taler. Dă-te morți, te și cu iubirea ce ți-o port Și toate, toate-i foste letale. Când zis m-ai lăsat fără aer. M-ai lăsat fără aer. Amintirea ta încă mă-ntoarce. Acum scriu direct pe scenă și-n culise. Mi se taie respirația când deschid ușa și le Închise. De mult timp mă caut și nu îmi Trebuie motiv. Am un tren pe care tre' să-l prind. Guru' ăla al tău tre' să-l primbi. Zici, zici. Dacă-i soare, soare, dacă plouă, lasă picuri. Nu mai pasă dacă zice cineva ceva. Eu trebuie să fiu cel care tre' să se Ridice. Când ți-am zis să mă lași în pace. M-am închis, stau în carapace. Nu răspund ca să n-ai ce face. Mă descurc, știu c-așa îmi place. Nu ți-am zis să mă lași în pace? Stau în carapace. M-am închis ca să n-ai ce Face. Mă descurc, eu știu, fiindcă așa îmi place. Ca s-o zis pe fio, descriu la umbră de Salcie. Când ți-am zis să mă lași pace. M-am închis, stau în carapace. Nu răspund ca să n-ai ce face. Mă descurc, eu știu c-așa îmi place. Nu ți-am zis să mă lași în pace? Stau în carapace. M-am închis ca să n-ai ce Face. Mă descurc, eu știu, fiindcă așa îmi place. Ca s-o zis pe fio, descriu la umbră de Salcie.
Faust, Bocaseca — Fara raspuns
«Fara raspuns» — Faust, Bocaseca. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 3:58. Жанр — Рэп и хип-хоп.
