Înțelept, Codrule, Ești...

Înțelept codrule ești Nicăieri nu te grăbești Între foșnir de copaci Stai și taci, Doar stai și taci Și cât ui ziua de Mare Crengile le-nalți spre soare Și adâncești cu Semeție Rădăcinile în glie Ești și casă Și cetate Pentru orice vietate Ești azil și Adăpost Ești și purtător de rost Vine-n Tine să se-adune Zâne rele, zâne bune Păsări Mici cu triluri rare Bufnițe, ciocănitoare Căpriori și căprioare Vrăjitori și vrăjitoare Și găsește fiecare Găzduire și alinare Tu Nu spui niciun cuvânt Frunzele foșnesc în vânt Într-o lume trecătoare N-au cuvintele valoare Nimic nu poate să știe Să-i exprime veșnicia Numai soarele și cerul Numai codrul și tăcerea Numai frunza ta vorbește Și pe soare îl slăvește Numai păsările cântă Și slăvesc prin cânt pământul Orice iarbă și gibină Slăvește viața, Lumina Și crescând spre cer copacii Slăvesc liniștea Și pacea Iar Stejarii seculari Voievozi și gospodari Cu Rădăcini îmblântate În vremuri îndepărtate Din frunziș mereu șoptesc Și parcă își povestesc Câte-au fost în viața lor De-a lungul veacurilor Codrule, Tu stai fârtate Când în jur aleargă toate Și Cum stai tu te străbate Ca un vânt eternitatea Mulțumim codrule ție Că ne ții în veșnicie Că ne ții în veșnicie Că ne ții în Veșnicie