Oameni suntem

Mă duc cu gândul la oameni, la viața mea, Prieteni, familie, la suflet. E un paradox până vezi să înțelegi. Ești binecuvântat chiar și când suferi. Am lăsat pe lângă urechile mele și vorbe și Vântul să sufle. Să-nțeleg că-s doar eu cel ce Poate să zică și de vrea totul să surpe. Nu vreau să te superi. Aș vrea când mă-ntrebi să n-o faci din reflex Și de vrei să știi ce fac și cum Sunt, să pot să îți spun liniștit, dar și Sincer că super. Dar nu pot să mint sau Refuz, că suntem toți ceea ce suntem. Cu rele, cu bune, mă auzi? Creez după lacrimă un zâmbet. Și cine mă aude, mă aude. Și cine mă simte, mă simte. Un zâmbet se obține ușor de-nțelegi că ce-i frumos Stă în lucruri mai simple. Și de fel ne-am spune mai multe. Multe nu se fac auzite. E prea des în firea omului să tacă, să Țină în el și să ezite. Și filtrăm iubirea prin site toți mereu când cădem În vicii, ispite și uităm de noi și de Darul primit. Și doar atunci când mai pică unu În timp, luăm aminte ușor. În rest suntem nemuritori. Dă, Doamne, putere pentru frați să lupte și să Facă bine pentru toți ai lor. Mă ține, mă viață, departe de toxicitatea ce mă Degenerează. Mă scap printre degete. Viață, te scap printre degete. Cine să regrete secete după ce se ceră suflete, Se cere seriozitate la punctul de lucru. Pun punctul pe unde îmi duc velele. Mă ține departe de fals succes. Relevan tine, urmărește succesul. Oamenii sunt simple pagube fără să știe ce-nseamnă Eșecul și stresul vânează progresul. E gândul la suflet cât suportă-s binecuvântat să-l Tratez cu sunet. Mai lasă-mă viață să-mi revin că devin vizibil cu Urme. Unde-s oamenii? N-am timp să rumeg la adevăr distorsionat. Dau totul pe față, se simte puternic conceptul Devine enervant. Un fraier și o cearcă pe față să producă De pe produsul meu pagube. Mă știe o țară întreagă cum îs, nu pot Să mă fur cu metafore. Pun mâna pe ce-mi aparține, mișc fără reținere Țineri de calcule. Mi-e dor de puterea de a Putea ierta. Mi-e dor să mă ține departe de În zile fără soare, norii îmi sunt o călăuză Fără scrupule și panică de drum. Oameni suntem azi fără suflet, mâine plini de bani Pe același drum. În zile fără soare, norii sunt o călăuză fără Scrupule și panică de drum. Oameni suntem azi fără suflet, Mâine plini de bani pe același drum. Am un an de când nu mai vreau să Știu. Am un an de când nu mai pot Să scriu. Un an în care trebuie să mă Schimb, să-nțeleg, să mă iert, să mă destind. Zece mii îmi amintesc te botez. M-ai învățat ce-nseamnă să iubesc. Ești ancora mea să nu mă ia valul. Scot ulei din cocă să-mi treacă amarul. Am sufletu' în bucăți, împărțit în cinci mii de Părți. Conștiința-mi dictează să rezist, să-mi Vindece rana, să curățez zile când am pierdut prea Multe nopți. Un an de când zic că mă înec. Repetitiv sentimentul de gol în căpere imensă și se Aude doar un ego. Grațios ca pașii de la tango. Am zis că n-o să mai vreau să mai Dorm până n-o să rezolv, să fiu mulțumit, Să-nțeleg, să vreau să iubesc din nou. Cred c-o să rezolve totul în timp credința mea Cărâmă în orice zi. M-am săturat să mai cer Încă o zi. M-am săturat să mai cer încă O zi. Zile fără soare, norii îmi sunt o călăuză fără Scrupule și panică de drum. Oameni suntem azi fără suflet, Mâine plini de bani pe același drum.