Текст песни
Ai, dă, ye, ye, ai. Nu vreau să, nu vreau să, nu vreau să, Nu vreau să. Ai. I don't wanna waste my time, G, dar azi e momentu' să stau chill, că Zilnic alerg destul, asta că mai notez câteva pagini Bun. În rest numai agițat sunt cu mintea plecată Pe margini, cum să ajung să mă macin? La mine îmi zic că stresat îmi trebuie o Darcină. Și cred pe cuvânt că-i bine să fii, Dar parcă sunt prea mult cu picioarele pe pământ, Prea puțin cu capul în nori și de-o vreme Tot tipu' de viață flămând. Și nu zic că-i rău, dar sunt mai mereu Încordat și simt că-i momentu' să mă relaxez când Azi mintea-nchisă ca-ntr-un azil. Păcat când cerul ăsta albastru e tot îmbătat de Raze, cazi în starea asta, vezi unde te poartă Pașii. Mintea-mi zburdă-n fraze, corpu' îmi cere să Mă-ntorc la bază. Down-ul între două faze, parcă aș fi curent Trifazic. Orașu' ăsta mă omoară și aș pleca la Dracu-n prasnic. Peste emoții am un paznic care-mi Stă de strajă pașnic și știu clar că de Vreau pace-n suflet o s-o obțin prin pași Dacă Nu eu, atunci când? Nu acum, atunci cine? Nu e aici, spune-mi unde tot mă-ntreb cum e Bine. Nu mă tem, timpu' cerne, el nu trece Drept linie. Ce-ar face timpu' fără mine? Dacă nu eu, atunci când? Nu acum, atunci cine? Nu e aici, spune-mi unde tot mă-ntreb cum e Bine. Nu mă tem, timpu' cerne, el nu trece Drept linie. Ce-ar face timpu' fără mine? Distă dimineață începe o nouă viață și de-abia Aștept să-i trăiesc clipa. Oare ce mă-nvață azi pe lângă ieri? Mare boxer, îi dau în față. Alb de nor pe șevalet, lasă-mă să-i dau nuanță. De ce fac lumea mai frumoasă ca un makeup Artist? Mi-am plătit drumu', nimic nu-i gratis și Nu-s io vreun blatis. Picături sărate nu le arăt, sunt stocate-n batist. Am nevoie de tine, money, money, mă cum Quo Vadis? Când? Mereu. Că tu de fapt sunt eu, doar că Pictat un pic mai altfel în tonuri de curcubeu Și animat vital chiar la fel din suflu de Dumnezeu, dar definit uman de gafe și-apucături de Cimpanzeu. Cine? Omul. Omul e totul la o scară mică. Știi cum le place să zică mică, mică, Dar ridică. Așa că ochii sus, frățică, Mai lasă-l jos pe nu. Unde? Când? Cum? Cine? Răspunsul ești tu. Dacă nu eu, atunci când? Nu acum, atunci cine? Nu e aici, spune-mi unde tot mă-ntreb cum e Bine. Nu mă tem, timpu' cerne, el nu trece Drept linie. Ce-ar face timpu' fără mine? Dacă nu eu, atunci când? Nu acum, atunci cine? Nu e aici, spune-mi unde tot mă-ntreb cum e Bine. Nu mă tem, timpu' cerne, el nu trece Drept linie. Ce-ar face timpu' fără mine?
Faust, Doc, Guess Who — Ce ar face timpul
«Ce ar face timpul» — Faust, Doc, Guess Who. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 3:52. Жанр — Рэп и хип-хоп.
