Tărâmul Nicăieri

Eu vedeam o lume simplă, cu conștiință împlinită, Oameni sinceri și-n oglindă ce nu luptau să pretindă Fără țintă. Tot țineau cont de-o pildă, Să nu mintă, să pună respect pe viață și Să nu uite să simtă și nici să nu Pretindă falsitate și mister. Serbau ziua de azi, de mâine, la fel ca Ziua de ieri. Zburau liberi toți prin tărâmul Nicăieri, ca Peter Pan, fără a mai sta pe Ascuns cu Mary Jane ca Spider-Man. Mai vedeam o stare pură de armonie și căldură, Lume cu energie bună, fericită și sătulă, Hrănită din belșug din propria agricultură, Într-un vibe bun de natură, părea tot o aventură. Acum o văd obscură, pare strâmbă și sumbră, Într-o societate surdă, cu manipulare absurdă. Văd mulți ce vor să sugă, să distrugă și Să spele, toți gonind de zor mereu într-o cursă După putere. De-asta tot tind a cere să mă Întorc la acele clipe ale libertății, În pragul realității mele. Plătesc la schimb pe fantezia unei alte sfere unde Bunătatea lumii nu ne-a spus la revedere. Vin din țara nimănui, loc lipsit de unitate, Unde toți se luptă singuri sau se înjunghie pe La spate. Unii vor dreptate, dar sunt puțini și Nu le iese. De-aia unii protestează și alții își Văd de interese. La nivel de populație, Doar păreri amestecate. Nivel individual, numai vicii și păcate. Unde să fie calea, frate, spre o viață pură, Când orgolii moderne abia știu decât de ură și Hoții nu mai fură, dar eu tot le văd Amprentele. Oamenii-s perfecți că nu recunosc Defectele. Se văd clar efectele acestei ignoranțe. La examenul moral văd că toți avem restanțe. Eu de-aia plec de unde n-ai la ce să Speri și la țara nimănui, pentru tărâmul nicăieri. Închid ochii, apoi lumina. Mă retrag în fantezie, unde baza e doar iubire, Fără pic de gelozie.