Текст песни
Doamne, Dăruiește-ne o liniște pentru a ne împăca cu Ceea ce nu se poate schimba. Dă-ne nouă voință pentru a schimba ceea ce se Poate și înțelepciunea pentru a deosebi Una de alta. Din ce în ce rămân oameni mai puțini care Ar putea să se bucure cu adevărat de bucuria Altora. Dar dacă o iei la un fel, îți Pare că mereu să descoperi lucruri bune ușor, Dar să le faci e greu. Întinzi o mână spre o altă mână, punând ceva. Sigur te asiguri dacă se uită cineva ori ba, Spunându-ți numele mândru, un râs spre Cel de sus. În timp ce îți dorești cu mult mai mult Decât ai pus. Dăruiește, spun oamenii bătrâni ce au Mai multe zeci de ani decât degete la mâini. Și ele au primit în dar aripi cu care, Din păcate, așa și nimeni nu i-a învățat să Zboare. Alergi o viață pentru face o casă doar A ta, ca până la urmă nici să mai Apuci să stai în ea. Privim la toate ca la un vis pur omenesc, La care noi visăm, iar la alții se împlinesc. Avem nevoie de liniște pentru a Ne împăca. Avem nevoie de liniște pentru a ne împăca. Cu lucrurile care nu suntem în stare Să le mai schimbăm. Cu lucrurile care nu suntem stare să le mai Schimbăm. Iar pentru acele care pot fi Schimbate, Tu dă nevoință. Iar pentru acele care pot fi schimbate, Tu dă Nevoință. Și înțelepciune de a face între Ele O diferență. Și înțelepciune pentru a face între ele o diferență. Iubește-ți aproapele. Am învățat de mult. Bate și se va deschide. Ne sună cunoscut. Ne ignorăm în neamuri. Nu ne respectăm frații. Noi pe noi nu ne înțelegem, dar vrem să Ne înțeleagă alții. Parcă și luna are mai multe luni decât zâmbete. Și soarele parcă nu mai are aceleași zâmbete. Ori poate și un bine, dacă-l faci, trebuie făcut Bine, din suflet, fără motiv și să nu te Vadă nimeni. E plin în lume de lume, Dar nu și de oameni. Vezi, deja nu mai creștem ce semene. Ai vrea să faci și tu parte din gemene, Dar practic nu găsești cu cine vrei să semeni. Trăim pe lume prin ceea ce din jur primim, Dar vom trăi veșnic doar prin ceea ce dăruim. Și ar trebui să ne grăbim, căci viața cu Împrumut. Cu cât mai mult puțin ne rămâne, cu Atât puține tot mai mult. Avem nevoie de liniște pentru a Ne împăca. Avem nevoie de liniște pentru a ne împăca. Cu lucrurile care nu suntem în stare Să le mai schimbăm. Cu lucrurile care nu suntem stare să le mai Schimbăm. Iar pentru acele care pot fi Schimbate, Tu dă nevoință. Iar pentru acele care pot fi schimbate, Tu dă Nevoință. Și înțelepciune de a face între Ele O diferență. Și înțelepciune pentru a face între ele o diferență. Avem nevoie, nevoie, nevoie.
Cleopatra Stratan — Daruieste
«Daruieste» — Cleopatra Stratan. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 3:43. Жанр — Другое.
