Текст песни
Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor și-o să Trăim de mii de ori prin sunete și culori. Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor și-o să Trăim de mii de ori prin sunet și Culori. Nici în seara asta nu ajung la cină, Iar mă bag în pat, afară e lumină. Pășesc încet, nu vreau să te trezesc dimineață, Iar plec fără să-ți povestesc ce-am mai făcut, Cu cine mă lupt. Unele lucruri le uităm amândoi și se duc zi De zi. mai cer încă puțină răbdare. Știu că cer prea mult, dar mai cer și Iertare că mă aștepți. Promit doar c-o să te fac să zbori și Că la final vom fi nemuritori. Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor și o Să trăim de mii de ori prin sunete și Culori. Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor și o Să trăim de mii de ori prin sunete și Culori. dragă e nemuritoare, sufletul la fel. Timpul trece repede și-apoi ne ia cu el. Ne duce-n altă lume unde nu există timp să Ne reamintim și-apoi să revenim. Nu există moarte, poate doar în mintea mea. Da' tot ce scriu e sufletul, așa că nu Te speria. Mi-e dor de tine de ceva vreme. Pe oamenii buni că am încerit de vreme. Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor și-o să Trăim de mii de ori prin sunete și culori. Nemuritor, nemuritor. Te-am pus în versul meu de dor Să și-o Trăim să trăim de de mii mii de de Ori ori prin prin sunet sunete și și culori. Culori. Prin Prin sunet și Culori
NOSFE, Liviu Teodorescu — Nemuritori
«Nemuritori» — NOSFE, Liviu Teodorescu. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 2:46. Жанр — Рэп и хип-хоп.
