Jurnal de cord

Doi. Dragă jurnal, nu ți-am mai scris de mult. Între timp altă fată mi-a rupt inima și am Zăcut la pat febril, pe pastile. În total am slăbit vreo doișpe kile. Dar e bine că sunt viu și încă mai Respir. Au fost nopți când nu credeam că mai Revin, că cică Dumnezeu nu-ți dă decât cât poți Să duci. În cazul meu n-au ajutat nici rugăciuni, Nici cruci. În fine, începi să pun cioburile la Loc. Te-aș minți să spun că nu m-am schimbat Deloc, dar e tot ca atunci, demult, Când îți spuneam „Ești cel mai bun prieten pe Care îl am”. Ieri m-am bătut cu niște taximetriști. Câteodată doar durerea-ți spune că exiști. Oricum, a fost o încreerare bună. Aproape nu mai aveam niciun semn după săptămână. Mă întreb unde ne îndreptăm ca rasă. Mă întreb de ce sunt singurul căruia îi pasă. Mă întreb ce ne mai salvează când legea banului, Nu a iubirii e cea care guvernează. Știu că vorbesc singur, dar nu-mi pasă. Doar când scriu nu sunt singur în casă. Mă ascund ca în Singur acasă când mă pândește O doamnă cu o coasă. Îmi pierd mințile cu atâta dramă. Vrei mai mult? Am paranoia să-mi iau arma, Să intru în prima clădire guvernamentală, Să îndrept lucrurile, dar nu pe cale legală. Nu te mint, mi se pare că nu-i timp. Senzație: șoarece în labirint. Un experiment plin de erori întors împotriva Propriilor creatori. Gândește. Nu-i plac termenii. Se îngrozește când își contemplă semenii care-i Vorbesc despre Dumnezeu, religii. El vede manipulare, secte și litigii. Noroc că are câteva gemuri fine. Ține tranchilizat animalul din mine. Ei bine, și-au făcut efectul. Mă culc. Data viitoare îți povestesc restul.