Текст песни
Ideologia ta nu mă reprezintă. În țara buzunarelor în care bate vântul. Jumătate sau douăzeci jumătate așteaptă rândul. Te rog dă-mi pace dacă nu-mi dai cuvântul. Știi ce înseamnă Republica Moldova? Bagă x3 la tot ce știi despre Craiova. La noi întotdeauna e problemă de război. Versurile triste cu mor mai greoi. Bate vântule, bate. Suflă grijile toate. Casa mea-i colo departe. Toți o vor, nimeni nu poate să mi-o ia Cât încă o port înăuntru-n port. Casa mea-i colo departe. Numai eu știu să-i cânt. Dorule, dorule, nu mă bate, Că numai de dor am avut parte. N-am avut nici pace, nici cotină Și-am rămas cu inima bătrână. Ne-am împrăștiat printre străini ca Păsările care nu mai vin, da' Au zburat în cerurii albastre Cu povara bunătății noastre. Ne-au chinuit cu foame și ne-au speriat cu frig. Ne-au învățat să facem sărbătoare din nimic. Ne-au învățat s-alegem răul cel mic. În țara noastră ca o mângâiere de bunică. La poarta ruginită îmbătrânește un nuc. Frunzele-i cad și oamenii se duc. El își apleacă ramurile, dar nu mă apuc. Eu am fugit de acasă, dar de dor unde Să fug? Bate vântule, bate. Suflă grijile toate. Casa mea-i colo departe. Toți o vor, nimeni nu poate să mi-o ia Cât încă o port Înăuntru-n port. Casa mea-i colo departe. Numai eu știu să-i cânt. Dorule, dorule, nu mă bate, Că numai de dor am avut parte. N-am avut nici pace, nici cotină Și-am rămas cu inima bătrână. Ne-am împrăștiat printre străini ca Păsările care nu mai vin, Da' au zburat în cerurii albastre Cu povara bunătății Noastre.
Satoshi, Irina Rimes — Bate, vântule
«Bate, vântule» — Satoshi, Irina Rimes. Читайте текст песни и подпевайте с караоке-подсветкой: строки текста подсвечиваются в такт музыке. Слушайте онлайн бесплатно или скачайте mp3. Длительность записи — 3:20. Жанр — Поп.
