Cer Senin

Noi nu suntem la capăt, Suntem la începuturi, Dar e încă puțin, încă puțin și se vede Orizontul. Iar plaiul ăsta mic e, Ne va fi mereu locul Unde plâng și chitarele și în râuri e Norocul. Moldova nu e loc, e un popor. Pentru că iubim trecutul, suntem neam nemuritor. Pentru noi cresc copacii cu flori pline de dor. Dacă m-oi ascunde-n umbră, am s-o fac sub tricolor. Mă-ntreabă casă unde mă duc, un cer senin cu Stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce al meu, Aici voi fi, aici sunt eu. Mă-ntreabă casă unde mă duc, un cer senin cu Stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce e al meu, Aici voi fi, aici sunt eu. Atâta poezie despre dor de casă. Cu ochii legați, că nimănui nu-i pasă. În afară de copilul său, buzunarul plin. Adevărul spus în față e ca ceaiul de pelin. Multe vreau, dar puțin fac și-mi asum dorința de A fi liber pe un civilizat drum. Toți vor schimbare pentru viitorul său. Vreau să trăiască bine și copilul meu și al Tău. Moldova nu e loc, e un popor. Pentru că iubim trecutul, suntem neam nemuritor. Pentru noi cresc copacii cu flori pline de dor. Dacă m-oi ascunde-n umbră, am s-o fac sub tricolor. Dacă mă-ntreabă casă unde mă duc, Un cer senin cu stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce e al meu, Aici voi fi, aici sunt eu. Mă-ntreabă casă unde mă duc, un cer senin cu Stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce e al meu, Aici voi fi, aici sunt eu. Am fost în multe orașe, în multe capitale. În țările pe care le învățam din manuale. Le-am povestit despre vinuri, le-am spus despre Mâncare. Doar despre dragostea din tei mai știu Peste hotare. Și am înțeles că tot ce-i bun Devine cunoscut. Atâta ne rămâne, lucruri bune de făcut. Și-n câțiva ani prin capitale să se audă mai Mult. Vreau un bilet până-n Moldova, Cică văd, nu mai sunt. Mă-ntreabă casă unde mă duc, un cer senin cu Stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce e al meu, Aici voi fi, aici sunt eu. Mă-ntreabă casă unde mă duc, un cer senin cu Stele s-aduc. În rând cu lumea, tot ce e al meu, Aici voi fi, aici sunt eu.